Caz ireal în Iași! Un bărbat a fost obligat de instanță să muncească la o școală, pentru că nu i-a dat bani fiului său

Caz ireal în Iași! Un bărbat a fost obligat de instanță să muncească la o școală, pentru că nu i-a dat bani fiului său
Publicat: 16/06/2022, 17:19
Actualizat: 16/06/2022, 18:21

Un ieșean a fost condamnat la un an de închisoare, cu amânare și muncă în folosul comunității pentru abandon de familie. Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au decis ca inculpatul, Constantin Duca, să muncească gratis într-o școală după ce acesta ar fi refuzat să îi dea bani copilului. De cealaltă parte, ieșeanul susține că, de fapt, copilul nu ar fi al său.

„Instanța îl obligă pe inculpatul C.D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 40 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Belcești sau al Școlii Generale din satul Belcești. Ia act că persoana vătămată D.P.D., prin reprezentantul legal, nu s-a constituit parte civilă în proces”, au arătat judecătorii ieșeni, potrivit bzi.ro

Sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul ieșeanului Constantin Duca a început pe data de 28 iulie 2021. Procurorii l-au trimis în judecată pe ieșean sub acuzația de abandon de familie.

„În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că nu a plătit niciodată pensia de întreținere în favoarea minorului, stabilită prin sentinţa civilă din data de 23 octombrie 2018. Nici în cursul urmăririi penale și nici anterior începerii cercetării judecătorești, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă”, au afirmat anchetatorii ieșeni.

Ieșeanul a cerut un test ADN, susținând că, de fapt, copilul nu ar fi al său

La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2021, ieșeanul Constantin Duca a declarat faptul că nu recunoaște fapta reținută în sarcina sa, solicitând readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, precum și administrarea probei cu expertiză ADN. Acesta a mai declarat că a primit sentința civilă prin care a fost stabilită obligația pensiei de întreținere în favoarea minorului. Instanța, după punerea în discuția contradictorie a cererilor formulate, a dispus readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale și a respins, ca neutilă cauzei, proba cu expertiză ADN.

Magistrații au constatat că ieșeanul a fost căsătorit, iar, din mariaj, a rezultat un copil. Ulterior, cei doi soți au divorțat, iar judecătorii au decis ca bărbatul să achite o pensie de întreținere. Potrivit acestora, ieșeanul nu a plătit suma respectivă (290,50 lei lunar). La rândul său, Constantin Duca a susținut că el nu consideră că este tatăl biologic al copilului, motiv pentru care a și cerut un test ADN.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dumitru Dragomir, complet devastat. A MURIT în somn: De ce nu m-a luat pe mine?
Înghețată cu iaurt și miere. Un desert simplu, rapid și delicios
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
MrBeast, unul dintre cei mai de succes YouTuberi ai momentului
×